Am înțeles că a apărut l1mbricul PSD-PNL Daniel Zamfir, soțul doamnei de la televiziunea securistului Felix Turnătoru’, cu „dezvăluiri”.
Cum că Oana Gheorghiu a făcut ceea ce a făcut la „Dăruiește Viața” nu dezinteresat, cum face orice căc4t de pesedist pentru țară, respectiv nimic pe sinecuri din bani publici, ci pe un salariu bun din bani atrași din donații private, ca să facă un spital de la zero și să reabiliteze multe secții spitalicești din țară.
Desfac subiectul în trei paranteze, ca să înțeleagă consortul prezentatoarei „sienen”:
- Subiectul salariilor pentru Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu îl poate înțelege dacă citește cartea lui Carmen, „Anul în care nu am murit”. Cum cititul și PSD sunt în evident război educațional, mă îndoiesc că ipochimenul a pus mâna să citească.
- Dacă firmele alea din România care au donat pentru „Noi facem un spital” ar fi avut o problemă cu salariile celor două minunate doamne, n-ar fi donat, așa cum n-aș fi făcut nici eu, donator recurent de peste cinci ani la proiectele inițiate de „Dăruiește Viața”.
- Sunt de acord să fie plătit oricine, nu cu 4.000 de euro, ci cu mult mai mult, ca să facă în România un spital de la zero în 10 ani. Fără bani de la statul eșuat, fără ajutor de la sistemul sanitar corupt și doar cu efort propriu și ajutorul oamenilor de bună credință. Și nu unul, 100.
Așa că, hai sictir! scursuri de indivizi aliniați la cea mai mârșavă campanie de kompromat a bunei credințe, pentru că românii înțeleg că puteați construi ceva bun pentru țară, dar ați făcut doar contrariul.

